TAT BANATU-I FRUNCEA: Timisoara, Piata Maria

Acesta camera este amplasata in Piata Maria din Timisoara la intersectia strazilor Tudor Vladimirescu cu bulevardul 16 Decembrie, in apropiere de Piata Victoriei si Catedrala Mitropolitana.

Istoria spune că aici a fost martirizat Gheorghe Doja. Piata este marcata de prezenta statuii Sfintei Maria.
Monumentul este un baldachin pe sase piloni în stil roman. Statuia Sfintei Maria este sculptata în marmură de Carrara.

Scurt istoric al municipiului Timisoara

Municipiul Timisoara, atestat documentar de peste 730 de ani, actuala resedinta a judetului Timis, este situata in Campia Timisului, campie strabatuta de raurile Bega si Timis, a caror prezenta a influentat in timp dezvoltarea localitatii de la Cetatea fortificata cu ziduri, bastioane, santuri cu apa si valuri de pamant. Cunoscuta ca Cetate (din 1212) - Castrum Temesiense - situata la rascrucea drumurilor comerciale si militare, devenind obiectiv principal al disputei dintre turci si austrieci si mai apoi ravnita de burgezia si aristocratia maghiara - Timisoara s-a dezvoltat urbanistic in jurul nucleului fortificat incepand din sec. XVIII lea. intre anii 1315-1323 regele Carol Robert de Anjou isi stabileste in cetatea Timisoara resedinta regala.

In anul 1342, Timisoara este atestata in documente ca Civitas (oras) si pana la mijlocul secolului al XVI – devine un insemnat centru de rezistenta antiotomana de unde pornesc in 1396 cruciatii europeni in dramatica expeditie crestina zdrobita la Nicopole, iar apoi isi concetreaza fortele militare, incepand cu anul 1443, si porneste in campania de biruinte viteazul Iancu de Hunedoara.

Agravarea exploatarii feudale a provocat rascoala din anii 1382-1390 si razboiul taranesc condus de Gheorghe Doja (1514) care, dupa ocuparea mai multor puncte fortificate si asediului cetatii Timisoara, a fost infrant si pedepsit cu cruzime. Dupa ce o buna perioada a constituit un bastion important pentru apararea civilizatiei crestine in anul 1552 cetatea Timisoara si zona limitrofa, dupa repetate atacuri, se va preda otomanilor care transforma cetatea in centrul unui beylerbeylik (din 1590 - eyâlet), cu rol de pivot in strategia de pastrare a dominatiei asupra pustei ungare si tarilor Romane. in urma luptelor dintre Imperiul Habsburgic si cel Otoman, Timisoara si Banatul este eliberat de sub ocupatia turcilor in 1716 de catre printul Eugen de Savoya si devine domeniul al coroanei Habsburgice, condus de o administratie militara avand ca guvernator pe Contele Claudius Florimund Mercy, general de cavalerie. Contele Mercy a avut un rol deosebit in constructia noii cetati a Timisoarei, a palatului de resedinta a guvernatorului, a cazarmii Transilvania (care cu o lungime de 483 m era cladirea cea mai lunga din Europa in epoca respectiva), precum si a unor scoli, spitale, biserici si monumente. in paralel, a inceput constructia si dezvoltarea rapida a industriei si a fabricilor si organizarea satelor si comunelor. Colonizarea satelor din Banat cu un numar substantial de svabi, slovaci si italieni care s-au suprapus locuitorilor existenti (romani, sarbi, unguri, greci si evrei), a condus in timp la un fenomen probabil unic in lume, respectiv faptul ca populatia vorbea mai multe limbi si, totodata, realizarea intre nationalitati a unui climat de intelegere, toleranta, respect si colaborare fara discriminare care s-a transmis din generatie in generatie.

O data cu atentia sporita acordata de Curtea de la Viena, Timisoara, ca centru economic si politic al Banatului, cunoaste dupa 1718 - 1734 o dubla dezvoltare a lucrarilor de fortificare a Cetatii (dupa noul plan din 1723) si se incepe secarea mlastinilor. Se construiesc poduri si constructii publice, astfel incat in jurul anului 1765 se incheie fortificarea cetatii, iar in 1774, apeductul din Fabric pentru alimentarea cu apa si reteaua de canale subterane din preajma "Cazarmii ardelene" si de pe amplasamentul Pietii Sfantul Gheorghe. Cu toate acestea, situatia santurilor de apa si a mlastinilor din Cetate nu este rezolvata in intregime, canalul Bega desi (inceput in anul 1728), devenit navigabil, preia in mare parte rolul de colector insalubru al zonei de Cetate.

Intre anii 1781 (dupa ridicarea Cetatii Timisoara la privilegiul de Oras liber regesc) si 1848 - in cetate se realizeaza edificii de cult si sociale si se extind constructiile de locuinte. Directiunea de Fortficatii asigura activitatea de proiectare si executie a constructiilor militare, in special pentru uriasul sistem de fortificatii (intretinere, modernizare).

"Servicul Cameral de Constructii" proiecteaza si supravegheaza executia constructiilor civile si de interes obstesc si respectarea normelor de constructii in oras, realizate de mesterii constructori particulari.

Pe “Planul interiorului Cetatii – 1812” - intocmit de Tutz (M.G.97), “Planul indicand parcelele din Cetate – 1828” intocmit de Louant (M.G. 155), “Planul interiorului Cetatii – 1831” – Chavanne si a lui Eichenkren - 1836 (T.II.28) si pe alte harti, planse si stampe din Arhivele Statului Timisoara, precum si in "Monografia Timisoarei” intocmita de primarul Preyer (1849 - 1853) sunt redate inventarele complete ale caselor, proprietarilor, reteaua de canale si conducte de evacuare a apei, fantanile, lucrarile de supraetajare si alte constructii noi, care completeaza ansamblurile existente, precum si un inventar - descriere a distrugerilor provocate de bombardamentul armatelor maghiare in iulie 1849.

In primii ani ai guvernarii militare (1849 - 1860) si ai Voievodinei cu capitala la Timisoara, pe locul unor cladiri civile avariate, se construiesc edificii noi, utilizandu-se boltile la subsol si parter si plansee de lemn la etaje si mansarde. Vocabularul plastic al Barocului este inlocuit cu elementele stilurilor Empire si Neoclasic dar se resimte si influenta curentelor romantice si eclectice. Daca pana in anul 1817 cca 1/4 din suprafata Cetatii era acoperita cu canale, ce se scurgeau in cuveta deschisa din santul fortificatiilor, incepand cu anul 1827 se adanceste cuveta si canalul sau de evacuare (pe albia vechiului canal secundar executat in 1729) pe traseul Bd. Republicii - realizandu-se asa numitul "sant Sanitar". La reteaua de canale erau racordate peste 25 de case particulare din Cetate. Actiunile de asanare si realizarea de canale continua si dupa 1849 si implica si refacerea unor conducte de alimenatre cu apa distruse, in paralel cu realizarea de fantani pentru apa potabila « a carei calitate se imbunatateste », odata cu secarea mlastinilor si umplerea santurilor (inclusiv pe amplasament).
Autorul celei dintai monografii a Timisoarei si totodata primarul ei de atunci - Johann Nepomuk Preyer (1844 - 1858) scrie despre Zona Cetatii: "...Strazile din Cetate sunt pavate si au trotuare excelente. Cladirile au unul, doua sau trei etaje....Toate constructiile sunt acoperite cu tigle, iar la parter au aproape numai pravalii cu vitrine elegante..., iar in ceea ce priveste iluminarea strazilor si curatenia, se recunoaste ca nu exista una mai buna in toata tara.”
Dupa anul 1865 constructiile erau permise numai dincolo de 569 m de zidurile cetatii, spre cartierele marginase.
Dupa 1892 interdictia mentionata dispare, efectuandu-se nivelarea santurilor si valurilor din jurul Cetatii.

Primul Plan Urbanistic este intocmit la 1895 de arhitectul Ybl, prin care Cetatea devine centrul orasului, legat prin bulevarde largi - actualele Bd. Tineretii si Revolutiei din 1989 - de cartierele Iosefin si Fabric si printr-un inel de circulatie in jurul Cetatii. Deci, pornind de la reteaua densa de strazi rectangulare din Cetate, se prefigureaza structura radial - inelara a tramei stradale, care este specifica Timisoarei. in 1913 Serviciul tehnic al orasului elaboreaza un nou Plan Urbanistic pe principiile date de arhitectul Ybl. La acea data populatia Timisoarei era de 69.000 de locuitori si se prevedea extinderea orasului pe o suprafata de 1800 ha. Planul urbanistic nu era conceput pe principiul zonelor functionale, ci era trasata, in special, trama stradala intre Cetate si cartierele marginase Iosefin, Fabric si Mehala. Terenul dintre strazi a fost parcelat si vandut, sau dat in folosinta noilor proprietari. Aceasta parcelare s-a mentinut pana in prezent, fiind desfiintata peste tot unde s-au construit locuinte colective (blocuri).
Primele ridicari topografice prin metode matematice moderne au fost realizate intre anii 1901 - 1903 pentru cartierele Cetate si Iosefin, in anul 1911 pentru Mehala si au fost reasamblate amanuntit intre anii 1942 - 1946 pentru toate cartierele (plan cadastral, fara curbe de nivel, autor ing. I. Sarmes).

Intrarea Romaniei in Razboiul Mondial (iunie 1941) aduce populatiei Timisoarei si judetului multiple neajunsuri si lipsuri, sporite si de faptul ca au trebuit sa faca un efort umanitar apreciabil pentru ajutorarea valurilor masive de refugiati din Basarabia, Bucovina si Moldova. Din iunie 1944 razboiul se abate direct asupra judetului si orasului Timisoara care rezista eroic atacurilor unitatilor germane si maghiare prin Divizia 9 Cavalerie Romana si sacrificiul Regimentului 13 Calarasi. in anul 1943 Serviciul Tehnic Municipal, prin arh. Silvestru Rafiroiu si ing. Otto Bodoscher, a initiat o documentare pentru un nou plan urbanistic, care este considerat pierdut din Arhive. in 1943 Timisoara avea 115.839 de locuitori si o suprafata de 3.200 ha., 312 km. de strazi, din care 52 % pavate, 46 % prevazute cu retea de apa si 31% cu retea de canalizare.
Incepand cu luna septembrie 1944 cursul istoriei Romaniei, judetului Timis si Timisoarei se schimba pentru 4 decenii si jumatae. Sub protectia armatei sovietice de ocupatie, partidul comunist a acaparat puterea politica provocand lipsuri materiale asociate cu terorizarea fizica si psihica a populatiei, cu umilirea, inselarea si permanenta amenintare a drepturilor cetatenesti. Miscarea anticomunista, de proportii a studentilor timisoreni din octombrie-noiembrie 1956 s-a desfasurat pe fondul unei stari de spirit ostile ocupatiei sovietice, nedreptatilor, abuzurilor si saraciei aduse de un regim total aservit intereselor straine.

Dupa al doilea razboi mondial, Directia tehnica municipala a initiat (in anul 1947) o documentare pentru Planul Urbanistic de proiectare a constructiilor - autori T. Evolceanu si arh. G. Stork - cu o noua editie in 1951 - autori arh. M. Silianu si arh. G. Stork, sub denumirea de "Schita planului director de sistematizare". Planul avea prevederi de zonificare si circulatie, dar profilul si amploarea dezvoltarii industriale si a fondului locativ nu au fost anticipate. in 1955 se reiau studiile de sitematizare intr-un "Studiu preliminar de sistematizare" - autor arh. M. Silianu, care prognozeaza cresterea populatiei de la 140.000 de locuitori in anul 1955 la 180.000 de locuitori in anul 1975, cu posibiltati de crestere chiar pana la 200.000 locuitori, in functie de dinamica factorilor economici.
In 1959 se trece la elaborarea “Schitei de Sistematizare a orasului Timisoara” pe principiile recomandate de CSCAS. Orasul avea 148.600 de locuitori si o suprafata de 4100 ha. Fara elemente clare de prognoza a dezvoltarii functiunilor orasului, se preconiza pentru anul 1980 o populatie de 250.000 de locuitori, care, dupa unii specialisti, era considerata prea mare. in anul 1980 erau inregistrati in Timisoara 287.543 de locuitori, iar in 1990 – 354.345 de locuitori. “Schita de sistematizare” a fost finalizata in anul 1964, avand ca sef de proiect pe arh. L. Vostinaru.
Apoi a fost reluata in 1978, avand sef de proiect pe arh. N. Ionescu. Zonele functionale s-au conturat pregnant, industria s-a dezvoltat pe zone industriale, locuintele s-au dezvoltat puternic in blocuri, dar cu efecte urbanistice pagubitoare pentru oras, cu sacrificarea majora a unor zone cu gospodarii uniifamiliale. Conceptia majora, impusa politic, a fost cresterea densitatilor construite, economia drastica de teren, concretizata in repetate restrangeri de perimetru construibil, in discordanta cu dezvoltarea industriala si cresterea masiva a populatiei. in anul 1989 perimetrul construibil cuprindea 4558,00 ha fata de intravilanul de la 1 ianuarie 1990, de 4974,32 ha.

Prabusirea sistemului comunist din Europa Centrala si de Est , cu exceptia Romaniei in cursul anului 1989 a fost receptata de timisoreni ca o sansa istorica de a inlatura totalitarismul comunist. in lunile noiembrie-decembrie 1989 starea de spirit a majoritatii populatiei timisorene era exploziva, iar pe acest fond de tensiune generala incercarea de evacuare a pastorului reformat Laszlo Tokes, mult mediatizata de « Europa Libera » si « Vocea Americii », a fost interpretata ca o noua nedreptate si un abuz al autoritatilor comuniste, constituind ocazia revoltei populare din Timisoara, transformata apoi, prin radicalizare, in revolutie. Dupa ce in 15 decembrie s-au adunat in fata casei parohiale mai multi enoriasi care doreau sa impiedice evacuarea pastorului, in data de 16 decembrie numarul celor adunati a crescut la circa 400 de persoane majoritatea fiind cetateni de diferite etnii si confesiuni care au blocat circulatia in zona si au scandat „jos Ceausescu” si „jos comunismul”. in zilele urmatoare, rezistenta nu a incetat, in 19 decembrie intrand in greva muncitorii de la intreprinderea „Elba”, iar in 20 decembrie a izbucnit greva generala in toate fabricile timisorene, zeci de mii de oameni indreptandu-se spre centrul Timisoarei, situatie in care fortele armate s-au retras in cazarmi. Liderii revolutionarilor timisoreni au prezentat autoritatilor comuniste o lista de cereri a populatiei, lista care va deveni un vast program revolutionar. in aceeasi zi de 20 noiembrie 1989, Timisoara a fost declarata primul oras liber al Romaniei de catre reprezentantii Frontului Democrat Roman, prima formatiune politica democratica infiintata pe strazile insangerate ale Timisoarei. Ulterior ziua de 22 decembrie 1989 a fost declarata ziua Victoriei Revolutiei Romane.
CARACTERISTICI SEMNIFICATIVE

Structura urbana este rezultatul evolutiei in timp a dezvoltarii orasului, avand o configuratie relativ clara. in centrul aglomerarii urbane se afla CETATEA, in jurul careia graviteaza, ca “subsisteme urbane”, celelalte cartiere. Datorita dezvoltarii lor independente acestea prezinta caracteristici distincte atat functional cat si plastic, conferind sistemului urban un caracter polinuclear. Aceasta descentralizare permite ”descongestionarea” functionala a nucleului central. Concomitent, exista insa tendinta ca nucleele sus-mentionate sa-si piarda identitatea, generand o textura urbana relativ unitara.
Rolul principal in inchegarea si organizarea aglomerarii urbane il detine reteaua arterelor de circulatie, construita in sistem radial – concentric inca din perioadele anterioare.

Un prim inel de circulatie s-a realizat in jurul Cetatii (1971). Urmand aproximativ conturul interior al vechilor fortificatii, acesta marcheaza o continuitate fireasca intre evolutia istorica si cea contemporana, iar din punct de vedere al organizarii spatiale a cartierului istoric, joaca acelasi rol ordonator pe care l-a avut candva centura de fortificatii.
Din inelul central pornesc radial, spre celelalte cartiere, mai multe artere conectate la extremitatile teritoriului intravilan, cu reteaua rutiera interurbana. in anul 1989 acest prim inel isi pierde continuitatea prin intreruperea circulatiei din Piata Operei.
Al doilea inel de circulatie, concentric cu primul, este realizat partial (bulevardele Circumvalatiunii, Parvan, Splaiul T. Vladimirescu). Acest inel, ca si celelalte trasate in exteriorul sau avand ca centru Cetatea, indeplineste functiuni complexe: deviaza traficul greu descongestionand centrul si creaza legaturi rapide intre celelalte cartiere. Traseul acestor artere circulare ar indica intotdeauna pozitia centrului aglomerarii urbane – Cetate, in campul de gravitatie al caruia evolueaza celelalte cartiere, sporind coerenta sistemului urban.

Necesitatea satisfacerii unor functiuni diferite a determinat aparitia unor tipuri distincte de morfologie urbana. Desi, acestea difera de la cartier la cartier si in cadrul aceluiasi cartier, de la o zona functionala la alta, totusi, etapele evolutive parcurse de aglomerarea urbana au marcat existenta a patru tipuri morfologice principale. Tipologia constituita in sec. XVIII – lea si in prima jumatate a celui urmator predomina in Cetate, caracteristice acesteia fiind strazile relativ inguste, fara vegetatie, cu cladiri cu doua niveluri, formand fronturi stradale continue. La periferia celorlalte cartiere istorice se mai pastreaza unele constructii parter, asezate cu fatada ingusta la strada, cu aspect rural, purtand data din perioada sus-mentionata. Tipul morfologic caracteristic pentru a doua jumatate a secolului al XIX – lea si inceputul secolului nostru, reprezentat prin cladiri multietajate formand, de cele mai multe ori, fronturi continue, se intalneste compact in ansamblurile executate in vederea unirii Cetatii cu Fabricul si Iosefinul si rasfirat, in cadrul tuturor zonelor istorice ale orasului.
Cartierele de vile, datand din prima jumatate a secolului al XX-lea, in special din perioada interbelica, predomina in spatiile interstitiale dintre cartierele istorice, conferind zonelor respective aspectul de “oras gradina”. insa, la periferia aglomerarii urbane, acest tip morfologic degenereaza intr-un tesut cu aspect semirural, cu parcele mari, avand gradini si case izolate, lipsite de dotarile tehnice edilitare corespunzatoare confortului modern.

Al patrulea tip morfologic il prezinta realizarile din perioada anilor 1960 – 1989, constituite din cladiri de locuit inalte, dotari socio-culturale si ansambluri de productie, executate cu tehnologii industrializate. Acestea apar fie in forma unor mari ansambluri in zonele slab construite in perioadele anterioare, fie izolat, in cadrul texturii urbane istorice (str. Vacarescu, Barnutiu, etc.).
Fizionomia specifica Timisoarei este generata de intrepatrunderea nu totdeauna fericita a celor patru tipuri morfologice principale.
Datorita evolutiei sale specifice, exista azi relativ putine monumente istorice izolate, iar acestea, exceptand Castelul Huniade, dateaza, cele mai vechi, din secolul al XVIII – lea. Timisoara prezinta in schimb zone istorice declarate rezervatii de arhitectura protejata, reflectand evolutia acesteia din perioada baroca si pana la cea a curentului cubist interbelic.
Se estimeaza ca evolutia economica viitoare va determina sporirea populatiei in urmatorii ani. Pentru rezolvarea problemelor complexe ridicate de aceasta crestere, logica evolutiei istorice a urbei recomanda continuarea structurii sale radial – concentrice.
Caracterul polinuclear al acesteia, descentralizarea functionala aparuta in cursul istoriei devin cu atat mai necesare cu cat sporeste gradul de complexitate al functiunilor urbane. Este evident ca o retea, uniforma, ordonata, permite o servire egal repartizata in teritoriu, si deci rationala, a organismului urban, din toate punctele de vedere: transport in comun, alimentare cu energie, canalizare, etc. Modul de functionare al structurii actuale sugereaza, ca si viitoarele artere majore de circulatie, sa se incadreze in doua categorii: cea a arterelor radiale conducand dinspre Cetate spre periferii si cea a arterelor de legatura intre acestea, cu trasee fie tangente, fie cat mai apropiate de cele ale unor cercuri marginare avand in centru Cetatea.

In rezolvarile de detaliu, traditia timisoreana sugereaza adoptarea unor ansambluri ordonate, cu axe de compozitie clar definite spatial, utilizand artere largi, marginite de capetele de perspectiva, intersectiile si zonele de inflexiune. Unul dintre impedimentele majore in inchegarea aglomerarii urbane intr-un sistem unitar il constituie calea ferata spre Lugoj, care separa treimea orasului aflata la nordul ei de celelalte doua treimi, ramase la sud. De aceea, inca din prima jumatate a secolului nostru s-a propus demontarea acestei cai ferate spre Lugoj si amenajarea unor gari terminus (arh. A. Kronsz propune mutarea caii ferate). Acesteia ii revine acelasi rol “restrictiv si ordonator” in organizarea spatiala a Cetatii pe care l-au avut candva fortificatiile.

Problema mutarii caii ferate sau a pastrarii ei, dar doar pentru asigurarea transportului rapid de persoane, urban si periurban, odata cu reconversia spatiilor invecinate, ramane deschisa. Oricare va fi decizia legata de calea ferata va trebui adoptata o politica de strategie urbana vizand principiul dezvoltarii durabile.