CLIPA DE SEARA

Clipesc des învăluit de-a nopţii umbre
pretutindeni domneşte tăcerea încercând să destrame pânza ţesută
straina pânză ce desparte identităţi semănate de vânt
…departe razele înalţă orizontul
… departe mi-am lăsat inima zălog
gândurile rătăcesc prin lumina ce separă ceaţa de întuneric
găsindu-mă risipit peste câmpia învăluită de maci
dar nu mă las...clipesc
clipesc des mintea se goleşte de gânduri
poate prea des sufletul moare printre ziduri
când luna topeşte noaptea sub stele
pentru că
doare imaginea trecătoare a unui timp
mai rar nu pot mă îndrăgostesc de propria soartă
ceaţa nu dispare iar noaptea pluteşte din nou în aer
Oi fi eu însumi parte din ea sau doar amintiri cu trupul firav
sau doar un gand exilat înlăuntru
un rand odihnindu-se în albul foii
un semn că exişti
alt semn că existăm
un ..."esc" ?
De ce sufletul tremură atunci când clipesc
...precum o ramură de măr
furată din EU-l ceresc ?
hai să deschidem porţile căutătorului de vise
secundele vor alerga una câte una
desluşind chipuri printre crengi
Straină lacrima-i departe
a ros
a zmuls uneori zilei de mâine
răsuflarea
acum nu mai desparte
'i departe...
eu tot aici
aşa cum mă ştiu vorbind încet
cum mă vreau...împărtăşind cuvântul
Vorbesc cu mine pe-un depărtat ecou de strună
muşcând din fiecare clipă sorbind destinul
mă ard încet ... în mine mă ascund
în ramura 'plecată
clipind prea des
sunt eu
pe jumătate orb