Puteti asculta Radio Sufletel descarcand playlistul CLICK AICI !

De ce falosi?...De ce fruncea?..Avem de ce !

De ce falosi?...De ce fruncea?..Avem de ce !

Banatul este regiunea istorică din vestul României, dintre Dunăre, Tisa, Mureş şi Carpaţi. Circa două treimi din Banat s-a unit cu România şi o treime a fost acordată Serbiei, conform tratatelor din 1920. Banatul mai cuprinde şi o mică bucată de teritoriu între Mureş, Seghedin şi Beba Veche, aflată astăzi pe teritoriul Ungariei. Partea românească din vechiul Banat se întinde astăzi pe teritoriul a cinci judeţe: cuprinde judeţele Timiş şi Caraş-Severin în totalitate, include teritoriul la sud de Mureş din judeţul Arad, zona Orşovei din judeţul Mehedinţi şi câteva comune din judeţul Hunedoara.

Banatul nu mai există ca entitate politică distinctă din 1919, dar continuă să fie considerată o regiune istorică şi culturală funcţională a României moderne. Centrul său economic, cultural şi spiritual se află la Timişoara, la care se alătură Reşiţa, Lugojul, Caransebeşul sau Oraviţa, toate oraşe care au jucat un rol de prim-rang în istoria regiunii. În ultimii ani, rolul administrativ regional începe să fie înlocuit de regiunea de dezvoltare Vest, care se suprapune aproximativ peste zona Banatului.

În timpuri străvechi teritoriul a fost locuit de daci şi a făcut parte din provincia romană Dacia. În evul mediu timpuriu a existat o formaţiune statală româno-slavă, ducatul lui Glad şi a urmaşului său Ahtum. În secolele X-XI, Banatul a fost cucerit de unguri. De la mijlocul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea a fost paşalâc turcesc.

După 1716 a fost cuprins în Imperiul habsburgic şi a avut până în 1778 administraţie germană. Din acest an este încorporat Ungariei şi până în 1918 va avea administraţie maghiară. Destrămarea imperiului austro-ungar de la finele primului război mondial s-a soldat cu împărţirea Banatului între România (zona de nord-est, cu populaţie majoritar românească) şi Serbia (zona de sud-vest, cu populaţie predominant sârbă). Proclamată la 1918, unirea Banatului cu România s-a pus efectiv în practică în 1919, atunci când, la data de 3 august, trupele române au intrat în Timişoara şi au instaurat administraţia românească.

vineri, 23 iulie 2010



Radio Sufletel reia ciclul de emisiuni "TEZAUR - PROMOVARI FOLCLOR " in care veti putea asculta multe din vocile tinerei generatii de tineri care ,mai timid sau cu indrazneala,bat la portile vietii artistice.

Realizatorul si moderatorul acestei emisiuni Eugen Emeric Chvala invita si pe aceasta cale tinerii interpreti sa ne contacteze in vederea incheierii contractelor de colaborare .

vineri, 22 ianuarie 2010

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

TOT BANATU-I FRUNCEA !


Iata cateva opinii despre aceasta formula ce a nascut si naste inca dezbateri :

" Nimeni nu ştie când a apărut zicala „Banatu-i fruncea“. Specialiştii în etnologie şi istorie nu au făcut decât să constate existenţa ei. „Este formula cea mai cunoscută a unui stereotip intern şi autoevaluator. De obicei, suntem obişnuiţi cu stereotipuri externe şi defăimătoare. Nu e o surpriză să credem lucruri frumoase despre noi, toate populaţiile de pe Pământ cred despre ele că reprezintă cea mai bună soluţie de organizare socială, surpriza vine din aceea că, în Banat, acest lucru e afirmat cu tărie“, explică Otilia Hedeşan, etnolog în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii de Vest. ... "

„Dintr-o perspectivă sociologică, se poate proba că Banatul, în general, şi Timişoara, în special, continuă să reprezinte «fruncea», cel puţin în câteva registre. Vorbim aici de un spirit antreprenorial mai animat, de un capital social mai bogat, caracterizat în primul rând printr-o încredere interpersonală ridicată; vorbim de respect al cuvântului dat mai fair-play decât în restul ţării. Bănăţenii sunt fruncea pentru că mereu, de două secole şi jumătate încoace, găsim aici o deschidere interetnică foarte generoasă“, explică sociologul Alin Gavreliuc.


Un atuu este faptul că, din Timi- şoara sau Banat, au fost lansate o multitudine de premiere naţionale sau europene: prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Habsburgic (1815); primul oraş al României cu străzile iluminate cu gaz (1855); primul oraş din Europa iluminat electric (1884); prima stradă asfaltată (1895), primul tramvai electric (1899) din România şi, mai recent, naşterea primului copil conceput in vitro în România şi realizarea primului copil prin embriotransfer la mama purtă- toare (1996).

În statisticile naţionale, bănăţenii sunt cei mai buni plătitori de taxe la buget. Că nu primesc înapoi nici măcar jumătate, e trauma lor perpetuă. De aici conflictul cu „miticii“, cu „centrul“ care secătuieşte resursele locale. Timişenii sunt buni contribuabili, aşa că peste 85 la sută dintre ei îşi achită cu regularitate taxele şi impozitele, spune adjunctul şefului Finanţelor Publice Timiş, Doru Dudaş.

În ceea ce priveşte contribuţia la bugetul de stat, Timişul este între primele cinci judeţe din România care virează la vistieria statului una dintre cele mai mari sume. Şi la nivelul municipiului, peste 90 la sută dintre contribuabili îşi achită dările. În plus, şomajul la nivelul judeţului Timiş este unul dintre cele mai mici din ţară, de 1,3%, în timp ce media la nivel naţional este de 4,2%.

PRO

Ion Ardereanu, 64 de ani, militar de carieră: „Suntem fruncea pentru că suntem oameni curaţi, pentru că avem o doză ridicată de civilizaţie, pentru că suntem mândri de noi şi de Banat, pentru că aşa suntem noi: mai buni, mai cinstiţi, mai puţin hoţi decât alţii, credincioşi, cu frică de Dumnezeu. Pentru că la ştirile de la ora 5.00 apar alţii în 95% din cazuri“.

Cătălina Căpăţînă, 14 ani, elevă: „Eu am învăţat de la părinţi că noi, timişorenii, încă mai avem acel bun-simţ pe care mulţi l-au pierdut odată cu trecerea anilor. Tata zice că e acel bun-simţ care te face ca, aflat într-o intersecţie, să dai prioritate unuia pe care-l vezi grăbit“.

Alice Ghiţescu, masterand la Water Institute, Olanda, 28 de ani: „Oamenii de aici depun eforturi pentru a fi în pas cu Europa civilizată. Este cea mai dezvoltată zonă din punct de vedere economic, intelectual şi cultural. Când sunt în Olanda, mă mândresc că sunt din acest oraş şi le explic colegilor mei, veniţi din toată lumea, că Timişoara e mai evoluată, că viaţa e altfel acolo“.



CONTRA

Mircea Şurubariu, student, 21 de ani: „În sensul de comportament şi de gândire suntem undeva acolo sus, dar când vine vorba de oraş, cred că am cam stagnat şi că am rămas în urmă“.

Viorel Marineasa, scriitor, 63 ani: „Cred că e un titlu mai degrabă nostalgic, un orgoliu fără acoperire întotdeauna. Ideea e că acum nu mai suntem ce a fost Banatul interbelic, adică fruncea din punct de vedere organizatoric, economic, dar niciodată cultural“.

Mile Cărpenişan, jurnalist, 32 ani: „Banatul bunicilor mei a mai rămas doar o vagă amintire. Nu mai suntem parcă nici atât de făloşi ca altădată, pentru că poate nu mai avem cu ce să ne fălim. Suntem regiunea cu cele mai proaste drumuri din ţară. Avem golani care ne conduc destinele. Ne facem că nu vedem nesimţirea cu care ei îşi îndeasă în buzunare banii care trebuiau folosiţi pentru binele nostru. Timişoara a ajuns să fie un oraş sufocat din cauza incompetenţilor care se ocupă de managementul urban. Faza cu fruncea poate se va întoarce când în spatele ei se va afla şi creier, şi poftă de muncă“.


( sursa : http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/801975/Mai-e-Banatul-fruncea/ )

vineri, 15 ianuarie 2010

LUGOJ



Cunoscut de foarte multă vreme drept capitală culturală a Banatului, Lugojul este un centru activ de spiritualitate românească. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de binecunoscutele versuri din folclor, cu care lugojenii se mândresc: "Nu-i român ca bănăţanu’, bănăţan ca lugojanu’..."

Ultimii ani au înnoit şi extins coordonatele pe care se desfăşoară economia lugojeană, conferindu-i o dezvoltare constantă. Atraşi de vitalitatea şi dinamismul oamenilor ce locuiesc aici, numeroşi investitori şi-au concentrat activitatea în Lugoj, uneori aceasta suprapunându-se în mod fericit pe vechile tradiţii existente.

* 1334 – Lugojul este atestat pentru prima dată într-un registru pontifical de dare.
* 1369 - Prima atestare documentară a districtului Lugoj.
* 1376 - Se menţionează pentru prima dată „Cetatea Lugojului”.
* 1551 - Isabella, văduva regelui Ioan Zapolya, acordă Lugojului o diplomă de privilegii şi o emblemă.
* 1552-1658 - În luptele cu turcii, Banatul de Lugoj-Caransebeş îşi păstrează autonomia şi se uneşte cu Transilvania.
* 1658-1718 - Lugojul ajunge sub stăpânire turcească.
* 1699 - Turcii demolează „Cetatea Lugojului”.
* 1718 - Lugojul trece sub stăpânire austriacă şi devine reşedinţa districtului Lugoj-Făget. Începe colonizarea cu populaţie germană, formându-se pe malul stâng al Timişului comuna „Lugojul German”.
* 1778 - În urma încorporării Banatului în Ungaria, Lugojul devine reşedinţa comitatului Caraş.
* 1795 - Lugojul Român şi Lugojul German se unifică sub titlul de „Târguşorul cameral Lugoj”.
* 1848 - Marea Adunare Naţională de pe Câmpul Libertăţii, prezidată de Eftimie Murgu.
* 1850 - Prin rezoluţie imperială, Lugojul devine reşedinţa Episcopiei Greco-Catolice din Banat.
* 1881 - Se formează judeţul Caraş-Severin cu reşedinţa la Lugoj.
* 1889 - Lugojul dobândeşte statutul de municipiu.
* 1892-1894 - Mişcarea Memorandistă - se afirmă drepturile identitare ale naţiunii române în cadrul Monarhiei Dualiste Austro-Ungare.
* 1918 - Marea Adunare Naţională, în urma Primului Război Mondial, după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar.
* 1918 - Unirea Ardealului şi Banatului cu România - Cetăţenii Lugojului participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
* 1925 - Judeţul Caraş-Severin se desparte în două. Lugojul devine capitala judeţului Severin.
* 1945-1989 - Perioada dominaţiei regimului comunist.
* 1989 -Lugojul, al doilea oraş liber de dictatură din România.

În cadrul judeţului Timiş, Lugojul este situat în partea central-estică, fiind al doilea municipiu din judeţ ca mărime, dezvoltare economică şi populaţie. Municipiul Lugoj are două sate aparţinătoare, Măguri şi Tapia, împreună cu care ocupă o suprafaţă de 9.956 ha. Numărul de locuitori ai Municipiului Lugoj consemnati în 2005 este de 45.679. Structura etnică arată procentual în felul următor: români (82,9%), maghiari (9,6%), germani (2,9%), romi (2,4%), ucraineni (1,6%), altele (0,6%).

Din punct de vedere climatic, zona Lugojului se încadrează în climatul temperat continental moderat, cu influenţe din vestul şi sudul continentului, caracterizat prin ierni blânde şi veri răcoroase.

Ca urmare a poziţiei avantajoase a oraşului – în vestul României, 130 km faţă de graniţa cu Ungaria, 55 km faţă de Aeroportul Internaţional Timişoara, punct vamal propriu şi situarea pe două artere principale DN 68 şi E 70 – Lugojul cunoaşte o dezvoltare industrială şi economică fără precedent. Firme de renume precum Rieker, Villeroy & Boch, Honeywell, Hella, Autoliv şi Interspitzen şi-au deschis aici spaţii de producţie. S-a dezvoltat astfel o nouă platformă industrială – Tapiei – pe lângă cea veche – Timişoarei. Municipalitatea Lugoj pune la dispoziţie o nouă Zonă Industrială, pe drumul european E 70, şi oferă 61 ha „greenfield” pentru construirea de spaţii de producţie.

Din străvechime capitală culturală a Banatului, Lugojul continuă să fie o prezenţă vie în contemporaneitatea culturală naţională, dar, în acelaşi timp, graţie patrimoniului artistic şi numeroaselor evenimente culturale, contribuind la crearea coordonatelor specifice unui oraş european.


Muzeul de Istorie şi Etnografie, Teatrul „Traian Grozăvescu”, Biblioteca Municipală, Galeria „Pro Arte”, bisericile, instituţiile de învăţământ, presa locală, posturile de radio şi televiziune, Universitatea Europeană Drăgan sunt repere care stau la baza unui climat cultural efervescent, demonstrând că actuala generaţie a înţeles mesajul înaintaşilor, intelectuali care s-au străduit să creeze o elită culturală generatoare de împliniri.

Mândri de obârşiile lor, lugojenii nu uită să arate mereu că, aici, au trăit şi au creat, pornind apoi în lume, Coriolan Brediceanu, Ion Vidu, A. C. Popovici, Filaret Barbu, Traian Grozăvescu, Josif Constantin Drăgan şi atâţia alţii, cu toţii având contribuţii decisive în muzică, literatură, istorie, economie şi educaţie.

Puteti gasi articole deosebite accesand si : http://www.lugojul.ro/originea-numelui-municipiului-lugoj.php

( http://www.primarialugoj.ro/ ; http://www.lugojul.ro/ )

ANA BLANDIANA


Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timişoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă şi o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluţia din 1989, faimos disident şi apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declaraţii publice în interviuri acordate postului Europa Liberă şi unor publicaţii străine direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. De asemenea om public, s-a implicat în viaţa civică printr-o serie de acţiuni în cadrul Alianţei Civice şi conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului şi un centru de cercetare care organizează anual conferinţe şi congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. în afara volumelor menţionate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste şi antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare şi articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca şi nenumărate conferinţe.

Cărţi de poezie:

Persoana intaia plural, 1964; Calcaiul vulnerabil, 1966; A treia taina, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Intamplari din gradina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de prada, 1986; Alte intamplari din gradina mea, 1987; Intamplari de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; In dimineata de dupa moarte, 1996; La cules ingeri, 1997, 2003, 2004; Cartea alba a lui Arpagic, 1998; Balanta cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004.

Cărţi de proză:

Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 - nuvele fantastice; Proiecte de trecut, 1982 - nuvele fantastice; ambele volume au aparut sub titlul Orasul topit si alte povestiri fantastice in 2004; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 - roman; Imitatie de cosmar, 1995 - nuvele.


Premii literare

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Romane, 1970; Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 1982; Premiul International "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul National de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul International "Vilenica", 2002.

Interdicţii de publicare

1959-1964, 1985, 1988-1989.

În 1990, Ana Blandiana reinfiinteaza PEN Clubul Roman al carei presedinte devine. Este unul dintre initiatorii Aliantei Civice pe care o conduce intre 1991 si 2001. Fondator si presedinte al Academiei Civice, care realizeaza sub egida Consiliului Europei Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet. Membra a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie "Stephane Mallarme" si a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).


Ana Blandiana : Dangăt de fructe

De ce nu ne-am intoarce în livezi,
În liniştea-ntreruptă doar de poame,
Unde pe mii de ani 'nainte vezi
Rostogolindu-se aceleaşi toamne;
Şi orice grindini ar aduce norii
Din tulburate ceruri megieşe,
Ca-n cele mai de mult istorii
Cireşii murmura cireşe;
Legile basmelor se schimbă
Adesea printre paradise,
În doar de ei ştiuta limba
Caişii spun mereu caise;
Şi, ca şi cum nimic in lume
Nu-i poate face să dispere,
De mii de ani, mereu, anume,
Merii rostesc aceleaşi mere...
O, ceas al lumii-n care roade bat
Secunde sîmburi, ore dulci cu miez,
Ani deveniţi alcool, un secol beat
De dangătul de fructe din livezi...




(se pot gasi si alte detalii despre Ana Blandiana si la : http://www.humanitas.ro/ana-blandiana ; http://www.poezie.ro )

CLIPA DE SEARA




Clipesc des învăluit de-a nopţii umbre
pretutindeni domneşte tăcerea încercând să destrame pânza ţesută
straina pânză ce desparte identităţi semănate de vânt
…departe razele înalţă orizontul
… departe mi-am lăsat inima zălog
gândurile rătăcesc prin lumina ce separă ceaţa de întuneric
găsindu-mă risipit peste câmpia învăluită de maci
dar nu mă las...clipesc
clipesc des mintea se goleşte de gânduri
poate prea des sufletul moare printre ziduri
când luna topeşte noaptea sub stele
pentru că
doare imaginea trecătoare a unui timp
mai rar nu pot mă îndrăgostesc de propria soartă
ceaţa nu dispare iar noaptea pluteşte din nou în aer
Oi fi eu însumi parte din ea sau doar amintiri cu trupul firav
sau doar un gand exilat înlăuntru
un rand odihnindu-se în albul foii
un semn că exişti
alt semn că existăm
un ..."esc" ?
De ce sufletul tremură atunci când clipesc
...precum o ramură de măr
furată din EU-l ceresc ?
hai să deschidem porţile căutătorului de vise
secundele vor alerga una câte una
desluşind chipuri printre crengi
Straină lacrima-i departe
a ros
a zmuls uneori zilei de mâine
răsuflarea
acum nu mai desparte
'i departe...
eu tot aici
aşa cum mă ştiu vorbind încet
cum mă vreau...împărtăşind cuvântul
Vorbesc cu mine pe-un depărtat ecou de strună
muşcând din fiecare clipă sorbind destinul
mă ard încet ... în mine mă ascund
în ramura 'plecată
clipind prea des
sunt eu
pe jumătate orb

O CLIPA DIN ROMANIA SUFLETULUI MEU .1.

Cel mai frumos fund din lume !



Un bănăţean are cel mai frumos posterior din lume

Sloggi, o firma arhicunoscuta de lenjerie intima, a organizat miercuri un concurs pentru barbati si femei, la Munchen, pentru cel mai frumos posterior din lume. La barbati castigatorul a fost un roman, Andrei Andrei in varsta de 24 de ani iar la fete de o bulgaroaica, Kristina Dimitrova in varsta de 19 ani. Juriul a fost format din designeri de moda, coregrafi, fotografi si un psiholog. In finala au participat 42 de candidati din 26 de tari, din 15 000 inscrisi in concurs, care a fost precedata de un concurs pe site sloggi.com, unde participantii au avut posibilitatea sa-si posteze pozele. Castigatorii au primit premii ce constau intr-un contract de model cu marca Sloggi, 10 000 de EURO si o asigurare pe viata pentru partea corpului care i-a facut celebri. Acuma e prima oara cand aud de un asa fel de concurs, defapt daca s-a organizat CM de mancat urizici crude ce sa mai. Totusi bine ca e un roman acolo, macar atat daca nu si la ceva Sport. Andrei Andrei s-a nascut in Arad, in 1984. Are 1,83 metri inaltime si 78 de kilograme si practica modelingul de aproape doi ani, timp in care a calatorit prin Turcia, China, Tailanda, Malaezia si Singapore. S-a scos baiatu cu un contract cu acea firma de lenjerie, banii fiind o chestie micuta.

( sursa : dani-hellgaming.com/ )

ORAVITA


Oravita se afla in partea de sud vest a judetului Caras-Severin,langa paralela 45. Oravita se invecineaza spre est la 20 km cu orasul Anina, spre nord-vest la 49 km cu municipiul Resita, spre sud la 48 km cu orasul Moldova Noua.Longitudine 21.6894444 Altitude (meters) 289 Population: 15.524 (2000 Suprafata totala (ha): 16.406 Paduri: 6.973 ha Ape: 69 ha Drumuri: 232 ha Sate componente-suburbii: Agadici, Bradisoru de Jos, Brosteni, Rachitova Cartiere: Ciclova Montana
Pe baza resurselor si exploatarilor miniere din zona (amintite din secolele XIV-XV), Oravita a devenit, începând din secolul al XVIII-lea, cel mai important centru economic si cultural al Carasului.
Orasul are astazi circa 15.000 de locuitori. În apropierea localitatii trece paralela 45.

Din punct de vedere al toponomiei, denumirea de Oravita se trage din limba slava, respectiv "Oravetz" însemnând "Dumbrava de nuci"
Prezentarea istoricului orasului este realizata prin punctarea diferitelor evenimente importante si a datelor acestora:
1690 - Prima atestare documentara (Conscriptia lui Marsigli)
1363-1437 - Documente ce atesta mineri în jurul Oravitei
1717 - Mentionata comuna Oravita
1721 - Construirea cuptorului de topire a fierului (fabrica de ciocane)
1729 - Se înfiinteaza Scoala gratuita de minerit si fierarit
1730 - Se înfiinteaza Oficiul Suprem al minerilor
1733 - Se înfiinteaza Scoala primara catolica
1736 - Se înfiinteaza Casa de ajutor reciproc
1737 - Participarea oravitenilor la rascoala împotriva habsburgilor

1738 - Razboiul cu turcii distruge fabricile din Oravita si Ciclova
1777 - Se înfiinteaza prima scoala primara româneasca
1781 - Se construieste Biserica greco-catolica
1793 - Apare gimnaziu de 4 clase
1816 - Se construieste primul teatru din tara (Teatrul Mihai Eminescu)
1848 - Are loc o miscare culturala
1854 - Oravita-Bazias - prima linie de cale ferata din tara
1855 - Se da în functiune Marea Monetarie
1870 - Se înfiinteaza Compania de Pompieri Voluntari
1872 - Se construieste Gradina de Tir
1875 - Oravita-Anina - prima linie de cale ferata montana din tara
1877 - Se da în folosinta "Biblioteca Noastra"
1878 - Se da în folosinta Statiunea Marila
1887 - Se construieste Banca Oraviteana
1890 - Se înfiinteaza Clubul Turistic
1895 - Se construieste o moara cu aburi (lânga gara)
1900 - Se înfiinteaza Banca Comerciala si Industriala
1913 - Scoala civila se transforma în liceu de 8 clase
1920 - Se construieste Palatul Prefecturii
1926 - Începând cu aceasta data Oravita devine capitala de judet
1931-1932 - Se construieste Palatul Prefecturii azi Primaria Oravita (arh. Henriette Delavrancea, prima d-na arhitect român, membra a organizatiei arhitectilor din Paris
1932 - Apare revista culturala "Vatra Banatului"


Personalitati Oravitene

DAMASCHIN BOJINCĂ (1801-1869) - Născut în Gârlişte,elev al Gimnaziului Latin din Oraviţa, student în filozofie şi drept la Seghedin şi Oradea, redactor la ?Biblioteca Românească� din Pesta, istoric prestigios din şcoala romantică a istoriografiei naţionale,jurist consult al Principatului Moldovei, rectorul Seminarului Veniamin din Iaşi, profesor la Academia Mihăileană de aici, apoi ministru al justiţiei în România Vechiului Regat, organizatorul arhivelor naţionale ca instituţie
SIMEON MANGIUCA (1831-1890) - Academician, originar din satul Broşteni, suburbana Oraviţei astăzi, lingvist de renume, dialectolog.
GHEORGHE AZAP - Născut în Ticvaniul Mic, sat din preajma Oraviţei, la 26 iulie 1939. Poet, participant activ la viaţa culturală din Oraviţa postbelică, întemeietorul revistei pentru sate "Răzoare" (1993-1997)
IOAN NIUNI (NIUNY) (1782 ? - 1849 ?) - Arhitectul Teatrului Vechi, cel dintâi edificiu teatral din spaţiul românesc.

AURELIE IANA (1867-1948) - Preot în Maidan-Brădişorul de Jos, lângă Oraviţa, culegător de folclor, în corespondenţă cu Simeon Florea Marian, Haşdeu, Iorga, Blaga.


ORASE APROPIATE

122 km - Timisoara (municipiu, resedinta judetului Timis)
48 km - Moldova Noua (port la Dunare)
20 km - Anina
58 km - Resita (Resedinta de judet)


CAI DE ACCES IN LOCALITATE
CFR DN

Timisoara-Oravita Moldova Noua-Oravita
Anina-Oravita Resita-Oravita
Resita-Oravita Timisoara-Oravita
Iam-Oravita Baile Herculane-Oravi



Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”





Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”

Muzeul de Istorie a Teatrului si a Orasului Oravita cu sectii de istorie, geografie istorica, etnografie-folclor, arhiva documentara si biblioteca „Sim Sam Moldovan – Ionel Bota” de carte si presa veche.

Teatru destinat spectacolelor si concertelor de muzica
Datare (exactă, perioada, interval de date)
Cel mai vechi edificiu teatral din spatiul culturii romanesti, fondat la 1817

Proiectant este arhitectul imperial, oraviteanul Ion Niuni, butaforia din sala interioara a fost realizata de Ieronimus Platzger, decorator al Curtii Imperiale iar montarea, asamblarea si organizarea interioara a edificiului este opera unuia din pictorii oficiali ai Casei de Austria, Francisc Knée.
Istoric – evoluţia construcţiilor, evoluţia tehnologiei

Este prima cladire de teatru din piatra din sud-estul Europei, prima cladire din Europa luminata cu ajutorul lampilor de aceteilena.

Cladirea a apartinut celui mai vechi teatru de pe teritoriul actual al Romaniei (1873). Din 1968 s-a infiintat expozitia permanenta de istoria culturii, reorganizata in anii 1973 si 1982, ce valorifica tiparituri, manuscrise, afise si documente, costume, recuzita, accesorii, texte, fotografii. Printre piesele de exceptie se remarca lista originala de subscriptie pentru constructia teatrului (1817) si afisele trupei G. A. Petculescu, prima trupa profesionala din Ardeal si Banat.

A fost realizat in stilul barocului vienez (barocul tarziu) si imita la scara mica vechiul Burgtheater din Viena. Teatrul din Viena a fost dezafectat la anii 1890, iar importanta edificiului din Oravita este cuatat mai mare devenind, in acest caz, original si nu copie

Pe scena teatrului au montat spectacole de teatru si muzica trupe profesioniste din Europa si din lume: Bucuresti, Viena, Paris, Berlin, Sankt Petersburg, Budapesta, Graz, Innsbruck, Belgrad, Roma, New York, Philadelphia s. a.

Si in alte regiuni ale tarii s-au nascut manifestari teatrale dar nu in aceesi masura ca la Oravita. Spre exemplu, la Arad, din 1812, negustorul Iacob Hirschl obtine aprobarea de a amenaja una din magaziile sale pentru a se juca teatru. In Sibiu, prima trupa de teatru, dar fara a avea un sediu stabil sunt „arlechinii” pomeniti la 1745.
A fost realizat in stilul barocului vienez (barocul tarziu)


Casa de Cultură Oraviţa găzduieşte şi organizează manifestări de anvergură naţională:

Festivalul-concurs "George Motoia Craiu" - ediţia 6

Tabăra Internaţională de Creaţie Literară - ediţia 9

Zilele Eminescu la Oraviţa (concurs naţional de creaţie literară)- ediţia 12

Editarea revistei literară Confluenţe

Cenaclul literar "Mihai Novac" coordonat de poetul Gheorghe Azap


( Acest colaj informativ a fost realizat cu texte si imagini postate pe urmatoarele siteuri www.intercultural.ro/ ; www.episcopiacaransebesului.ro/ ; www.cjcs.ro/turism/ro/filme.php ; www.oravita.go.ro/ ; multumesc si felicit contributia media a sibillei si a ...Pentru forum jucarii.com.ro - echipa Ar-rail Club:
Reporter de servici - Octavian
Fotograf - Octavian, Gabi, Cristi
Cameraman - Octavian, Gabi, Cristi
Coordonator - Gabi ; fiecare din articolele aparute in acest blog poate avea continuitate,ele constituie de fapt o incurajare catre dv de a transmite si celorlalti ceea ce dv stiti deja..istorisiri,intamplari..imagini,despre locurile dv indragite,etc..fiecare dintre noi poate fi reporter ;) )

miercuri, 13 ianuarie 2010

Fabiana Stroe - Un nume care face cinste Banatului

Spiritul românesc care dăinuie de milenii pe aceste meleaguri ne-a oferit, de-a lungul timpului, multe talente deosebite care merită promovate. Unele talente au fost descoperite, susţinute şi promovate dar altele nu au avut susţinerea necesară şi au pierit. Timpul a trecut, iar peste ţara noastră s-au abătut vremuri de urgie, de grea durere şi asuprire. Poporul român şi tradiţiile noastre au supravieţuit stăpânirilor străine şi vremurilor grele.
Datorită destinului zbuciumat, poporul român a dobândit o tradiţie şi o credinţă deosebită.
Această tradiţie şi credinţă, dobândite prin jerfă şi sacrificii imense, trebuie transmise mai departe generaţiilor viitoare. Nu oricine are menirea să realizeze acest lucru. Există oameni talentaţi care prin pasiune şi voinţă, ne oferă nestemate din valorile poporului nostru. Aceste persoane trebuie descoperite, susţinute şi promovate.
În urmă cu doi ani de zile, am cunoscut în capitala Banatului, Timişoara, o astfel de persoană. Se numeşte Fabiana Stroe şi a venit pe aceste meleaguri din Oltenia.
Am fost impresionat de talentul înnăscut şi de plăcerea ei de a cânta.
Privighetoarea Banatului, cum îmi place să o alint, are o voce care exprimă minunea muzicii, reconstituie un timp şi un loc adesea pierdut sau uitat. Cântecul l-a descoperit din adierea vântului, din răsunetul codrilor şi din şipotul izvoarelor.A strâns în vocea ei, lacrima şi jalea din tradiţiile străbunilor.
Tânăra cântăreaţă este preocupată de valorile culturale, de studierea folclorului şi a tradiţiilor.
Este studentă la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi elevă a Şcolii Populare de Arte din oraş. Prin vocea şi talentul ei artistic, Fabiana reprezintă în orice loc, cu mândrie, tradiţia şi cântecul popular.
Vocea acestei privighetori, izvorăşte din adâncul inimii, dăruirea scenică este sublimă iar pasiunea şi energia pusă in slujba promovării tradiţiei, ne arată caracterul deosebit al acestei cântăreţe.
Este chipeşă şi veselă iar cântecul popular, arta şi prietenii reprezintă hrana sufletească care îi oferă fiorul deosebit pe care îl transmite oamenilor prin muzica şi versurile sale.
De când am avut şansa să o cunosc, a devenit ca o surioară pentru mine.
Are o voce inconfundabilă, o deschidere sufletească şi o bunătate deosebită.
Îşi păstrează frica faţă de Dumnezeu şi bunul simţ faţă de oameni.
Este o fire ambiţioasă care luptă pentru ce a ce crede, o prietenă căreia poţi să îi spui ce ai pe suflet iar secretul rămâne îngropat pe veci.

( sursa _ http://www.palconivalentin.ro/ )

Traditi si obiceiuri in BANAT

Balurile, o tradiţie păstrată în Banatul ultimelor sute de ani

Tinerele erau pregătite timp de un an pentru câteva ore de dans în care părinţii hotărau cui îşi încredinţează copilul şi averea

Timişoara, considerată de-a lungul timpului loc de interferenţă a mai multor culturi şi religii, s-a remarcat în istoria ei multiseculară şi prin continuitatea tradiţiilor. Balul Speranţei, Balul Sânzienelor sau Balul Învăţătorilor, care se desfăşoară în ultimii ani cu regularitate, încearcă să învie farmecul serilor de acum sute de ani, în care toată lumea bună a orşului se pregătea un an pentru un asemenea eveniment.

La începutul secolului al XVIII-lea, în zona Banatului, jocul popular şi hora erau ceva obişnuit duminica şi de sărbători. Cei din înalta societate se reuneau însă la baluri, organizate mai ales după cucerirea Banatului de către austrieci. A fost perioada în care au venit în zonă foarte mulţi funcţionari şi administratori militari germani, iar primul guvernator militar al Banatului, Claudius Florimund Mercy, a adus cu sine o întreagă pleiadă de asemenea oameni. Administraţia Ţării Banatului, care a funcţionat de la 1716 până la 1778, a mai adus şi obiceiurile şi moravurile dunărene din zona Imperiului şi a Austriei de astăzi. Istoricul Ioan Haţegan spune că în primele decenii, situaţia a fost mai dificilă pentru aceşti administratori, însă apoi au început să vină în Banat sute de familii de colonişti catolici din lumea germană, care au ajutat la împământenirea anumitor obiceiuri. Acesta a fost momentul în care a început să se manifeste influenţa religioasă, iar comunităţile catolice au început să se înmulţească. În primele decenii ale secolului al XVIII lea, în Timişoara a existat o situaţie destul de „dură”, în care oamenii se confruntau cu multă muncă şi boală şi aveau puţin timp şi dispoziţie pentru distracţie.

Timişoara catolică şi ortodoxă
La jumătatea secolului al XVIII-lea, în momentul în care societatea timişoreană începe să se întărească, să se stabilizeze, în oraş au apărut două primării: una catolică şi una ortodoxă. Primăria catolică, ce funcţiona în clădirea din Piaţa Libertăţii, a fost unul din primele locuri în care pe lângă şedinţele magistratului (un fel de consiliu local) s-au ţinut şi baluri. Un alt loc în care se organizau baluri era Primăria ortodoxă, amplasată pe locul Liceului Lenau de astăzi. Tot de prin anul 1760, când s-a ridicat această construcţie, până prin 1869, a funcţionat, la etajul I, o sală mare în care, pe lângă şedinţele magistraturii ortodoxe, a românilor şi sârbilor, se ţineau şi spectacole de teatru. Primele reprezentaţii teatrale în Timişoara au fost pe la 1753, iar de pe la 1760, se ţineau acolo spectacole de teatru în limba germană. De la 1790 încep şi spectacole de operă. Acelaşi spaţiu a fost folosit şi pentru desfăşurarea balurilor. Din păcate, istoricii nu deţin informaţii care să vorbească despre organizarea balurilor în secolul al XVIII-lea. În clădirea cazinoului Militar din Piaţa Libertăţii, unde era palatul contelui Saureau, în sala mare, se desfăşurau celebrele baluri ale ofiţerilor. Acestea aveau loc de câteva ori pe an şi erau extrem de râvnite, deoarece la balurile Primăriei şi la cele ale ofiţerilor se făcea de obicei intrarea în lume a tinerelor din protipendada sau din clasa mijlocie a oraşului. Intrarea în lume a acestora se petrecea pe la vârsta de 15 ani, iar familia care avea o fată depunea o adevărată muncă pentru a o introduce la un bal. Pregătirea se făcea cu cel puţin un an înainte, acest lucru însemnând angajarea unui profesor de dans, a unei croitorese pentru toaletele domnişoarelor, aspecte de care se ocupau mamele sau mătuşile. Treaba tatălui, cu un an înainte, era să facă rost de o invitaţie la balul ofiţerilor. La o asemenea petrecere selectă nu putea participa chiar oricine, pentru că aceste invitaţii la bal erau acordate celor cu o stare materială bună: până la instaurarea sistemului socialist, ofiţerii se puteau căsători numai cu o fată care avea o zestre corespunzătoare pentru a-l întreţine. O tânără săracă sau cu o avere modestă nu avea nici o şansă să se căsătorească, decât în cazul în care ofiţerul avea el însuşi o avere suficientă. La aceste baluri catolice se asculta fie muzică militară, fie se cântau părţi din muzica Catedralei Romano-Catolice. Aceşti muzicanţi catolici, mulţi veniţi din Viena, dar şi germani, s-au încetăţenit aici, la Timişoara. Pe lângă muzica sacră din Dom, ei au început să cânte şi piese „la modă” în Viena, cum ar fi menuet sau vals. În timp, la începutul secolului al XIX-lea, au apărut şi alţi muzicanţi, dar mai laici. În cadrul balurilor lumii ortodoxe, se asculta muzică specifică, dar treptat au apărut şi interferenţe, din dorinţa acestora de a se integra în noua lume. În secolul al XVIII-lea se mai ţineau baluri sau ceaiuri dansante şi în alte locuri, cum ar fi locuinţele mai mari ale unor notabilităţi, însă asemenea petreceri nu au fost menţionate în nici un document. Dezvoltarea economică şi socială a Banatului a făcut ca şi lumea să trăiască ceva mai bine, iar banii câştigaţi mai uşor să fie şi mai mulţi, ceea ce a permis dezvoltarea clasei de mijloc. Acest lucru a dus ca, de la acele baluri elitiste, care au continuat şi spre care tindea clasa mijlocie, să apară şi baluri mai obişnuite, care, în secolul al XIX-lea, se ţineau în diverse restaurante. Tot atunci au apărut şi mai multe „asociaţii de cântări şi muzică sau de petrecere”, care funcţionau în fiecare cartier timişorean, şi din care făceau parte germani, dar şi maghiari, români, sârbi şi evrei. „În acel moment nu mai contau în special etnia şi religia, cât cercul de interese sau dragostea faţă de muzică. Datorită acestor asociaţii, Timişoara era supranumită şi oraşul muzicii”, mai spune istoricul Ioan Haţegan.


Asociaţii de cartier
În acea perioadă au avut loc premiere ale diverselor opere şi operete austriece, italiene, chiar franceze sau germane. De asemenea, în Timişoara veneau trupe de teatru şi de muzică, iar după terminarea spectacolelor, se dădeau baluri. Câteva asemenea asociaţii se aflau în cartierul Fabric, iar restaurantul „Regina Angliei“ din Piaţa Romanilor era un loc preferat pentru asemenea baluri. De altfel, în zona Pieţei Traian existau mai multe asemenea localuri unde diverse asociaţii organizau baluri. Localuri şi asociaţii, în special germane, de asemenea gen, se regăseau şi în zona Iosefin: „Coroana“, peste drum de gară, sau la „Omul Sălbatic“. În cartierul Elisabetin, cel mai cunoscut era restaurantul „Novotni“, unde a funcţionat ulterior cinematograful Victoria şi care la acea vreme era punctul central al zonei. La fel, în ceea ce a fost până de curând căminul cultural din Mehala, exista un loc predilect pentru organizarea de baluri, atât ale catolicilor, cât şi ale ortodocşilor sârbi şi români. Şi, mai ales existau baluri ale „Mehalei”. În secolul al XIX-lea, după revoluţie, când dezvoltarea economică a cunoscut progrese remarcabile, la fel ca şi nivelul social, românii au inventat un dans de societate care se numeşte „romana“. Acest dans de societate inventat în Transilvania şi răspândit apoi în Banat, avea la bază dansul popular românesc, dar avea şi elemente de menuet şi de vals. Balurile mai obişnuite, nu cele ale nobilimii, se ţineau în secolul al XIX-lea în sala „Reduta“. În 1875, când s-a deschis noua clădire a Teatrului şi a Operei, a existat o nouă sală „Reduta“, acolo unde astăzi este sala Teatrului German şi Maghiar şi în care se desfăşurau baluri. Sălile în care aveau loc acestea erau suficient de mari, cu un loc gol în mijloc pentru dans, cu sau fără bufet, dar obligatoriu cu băuturi nealcoolice. De jur împrejur erau aranjate scaune, pe care stăteau familiile. Taţii începeau discuţiile de afaceri sau de reprezentare faţă de terţe persoane, în timp ce mamele îşi păzeau fiicele precum nişte cloşti. În acea perioadă funcţionau şi celebrele carnete de bal. Înainte de începerea propriu-zisă a petrecerii, în antreu, veneau tinerii şi se înscriau în carnetul de bal al fetei. „Era o întreagă dramă uneori când unele fete aveau carnetul de bal plin, pentru toate dansurile, pe când la altele, acesta era semicompletat”, spune istoricul timişorean. Invitaţia la dans avea mai multe conotaţii: una însemna că băiatul o plăcea pe fată şi, în unele cazuri, îi cereau acesteia mai multe dansuri, grupate sau disparate. O alta era aceea a cunoaşterii tinerilor în vederea căsătoriei, caz în care unui tânăr ofiţer care cerea loc în carnetul de bal al unei fete i se găsea întotdeauna un dans disponibil. În astfel de situaţii contau atât starea materială a familiei, cât şi poziţia socială, iar atunci când aceste condiţii nu erau îndeplinite, se întâmpla ca tânărului să i se spună că acel carneţel de bal era complet. Erau şi cazuri în care nu era agreat capul familiei şi atunci exista din nou un asemenea refuz politicos. De obicei, pentru dansuri se făceau şi aranjamente anterioare, în sensul că familia băiatului o întreba pe mama fetei dacă este de acord cu un anumit număr de dansuri ale celor doi tineri. Tot în cadrul balurilor existau plimbările, care erau de fapt un bun prilej de etalare a toaletelor. Astfel, fetele însoţite de mame şi cu taţii în spate pe post de bodyguard traversau de câteva ori sala, pentru a se observa ţinuta, felul în care arăta tânăra, cât şi modul în care aceasta îşi purta toaleta. Urma apoi succesiunea dansurilor şi cleveteala mamelor şi a bunicilor pe seama altor femei. Pe lângă dans, mai exista reverenţa de început şi reverenţa de sfârşit, după care tânărul o aducea pe fată la loc şi o preda familiei. Finalurile de baluri nu au rămas descrise niciunde, dar acestea sunt previzibile, spune istoricul Ioan Haţegan: „o melodie de dans cunoscută de toţi, după care urma mersul la garderobă şi spre trăsură, care şi aceasta era în funcţie de starea socială, adică personală sau închiriată, iar apoi se duceau acasă”. Urmau apoi comentariile, învăţămintele, nemulţumirile, bucuriile, de la caz la caz.

Pe lângă acestea, de-a lungul vremii, în cartiere, au mai început să apară balurile aşa-zise muncitoreşti, iar apoi cele de 1 mai. Acesta era sărbătorit din 1890 la Timişoara şi a avut şi o componentă de joc. Nu s-au păstrat însă mărturii destul de expresive nici despre aceste baluri, decât că unul din locurile unde se desfăşurau asemenea evenimente a fost actuala berărie a Fabricii de Bere. Secolul XX, până în anii 1945-1947, conservă acelaşi stil. De această dată, numărul balurilor timişorene ale clasei de mijloc este covârşitor faţă de cele confesionale sau etnice. Prin anii 1950 mai existau încă baluri, ceva mai modeste, pentru că era dictatura proletariatului, dar se mai organizau şi concerte sau spectacole urmate de asemenea baluri. Fabricile au început şi ele, ca pentru oamenii muncii, să organizeze asemenea petreceri. La sate, acestea aveau loc în interiorul sau în curtea căminului cultural. Ce se mai păstrează astăzi din aceste tradiţii se poate observa la rugă sau la nedeie, când seara, toţi sătenii bănăţeni merg la bal. La oraş, de prin anii 1960-1970, rumba şi tangoul, valsul şi charlestonul sunt înlocuite de piese cântate de Beatles, Rolling Stones, The Shadows sau alte trupe rock. De atunci, balurile au început să se desfăşoare în cu totul alt mod. La reuniunile de acest gen au apărut şi diverse trupe care cântau şi abordau diferite stiluri, de la muzica rock până la muzica de dans. Balurile tinerilor au revoluţionat la vremea respectivă această noţiune, astfel apărând discotecile, în care nu se mai cânta muzică live, ci înregistrată. În aceste săli, dotate corespunzător ca săli de dans, tinerii stăteau în grupuri de familii sau de prieteni, începeau să se invite unii pe alţii pe ring şi dansau nu neapărat în doi, cât mai ales în grup. Un adevărat şoc l-a reprezentat apariţia tinerilor, dar mai ales a tinerelor, care intrau în mijlocul grupului, fără partener, dansând singuri doar pentru a simţi bucuria muzicii şi a dansului. S a trecut atunci de la muzica rock la disco, în care se putea dansa şi de unul singur. Astăzi, concertele diverselor trupe sunt prilej şi de dans, pentru că sunt grupuri de tineri care spontan, vrăjiţi de muzică, încep să danseze. Conceptul de bal tradiţional s-a păstrat însă prin organizarea câtorva asemenea evenimente o dată pe an, de obicei toamna sau iarna, dedicate atât divertismentului, dar şi strângerii de fonduri pentru diverse obiective sociale.
Jocul popular

Bănăţenii, indiferent de religie sau etnie, au fost în ultimele sute de ani cunoscuţi ca mari iubitori de muzică instrumentală, de dans. De aici, pasiunea pentru „joc”. Bănăţenii care au crescut la ţară, indiferent de zonă, au un anume tip de a-şi invita şi de a-şi ţine partenera în timpul dansului. „Îl cunoşti pe cel care e bănăţean după cum îşi ia partenera la dans, prin nişte gesturi tipice”, spune Ioan Haţegan.
Această dragoste pentru muzică şi părţile ei componente a făcut ca acele jocuri săteşti de duminica după-masa din centrul satului sau din curtea căminului cultural să evolueze de la nişte instrumente cu coarde sau fluier spre tarafuri care cunoşteau melodiile zonei. Din secolul al XVIII-lea, există descrieri ale unor călători străini despre românii bănă-ţeni, în care se menţionează inclusiv modul în care se duceau la dans şi felul în care se dansa. Unul dintre elemente era acela că feciorul venea şi o invita pe fată la dans, iar aceasta îi întindea batista. Băiatul apuca batista, nu o prindea de mână, după care o ducea până la locul de dans, şi abia acolo se atingeau, când se luau în braţe.


Simona Bader / http://www.banaterra.eu/

Timisoara, Piata Maria



Acesta camera este amplasata in Piata Maria din Timisoara la intersectia strazilor Tudor Vladimirescu cu bulevardul 16 Decembrie, in apropiere de Piata Victoriei si Catedrala Mitropolitana.

Istoria spune că aici a fost martirizat Gheorghe Doja. Piata este marcata de prezenta statuii Sfintei Maria.
Monumentul este un baldachin pe sase piloni în stil roman. Statuia Sfintei Maria este sculptata în marmură de Carrara.


Scurt istoric al municipiului Timisoara

Municipiul Timisoara, atestat documentar de peste 730 de ani, actuala resedinta a judetului Timis, este situata in Campia Timisului, campie strabatuta de raurile Bega si Timis, a caror prezenta a influentat in timp dezvoltarea localitatii de la Cetatea fortificata cu ziduri, bastioane, santuri cu apa si valuri de pamant. Cunoscuta ca Cetate (din 1212) - Castrum Temesiense - situata la rascrucea drumurilor comerciale si militare, devenind obiectiv principal al disputei dintre turci si austrieci si mai apoi ravnita de burgezia si aristocratia maghiara - Timisoara s-a dezvoltat urbanistic in jurul nucleului fortificat incepand din sec. XVIII lea. intre anii 1315-1323 regele Carol Robert de Anjou isi stabileste in cetatea Timisoara resedinta regala.



In anul 1342, Timisoara este atestata in documente ca Civitas (oras) si pana la mijlocul secolului al XVI – devine un insemnat centru de rezistenta antiotomana de unde pornesc in 1396 cruciatii europeni in dramatica expeditie crestina zdrobita la Nicopole, iar apoi isi concetreaza fortele militare, incepand cu anul 1443, si porneste in campania de biruinte viteazul Iancu de Hunedoara.

Agravarea exploatarii feudale a provocat rascoala din anii 1382-1390 si razboiul taranesc condus de Gheorghe Doja (1514) care, dupa ocuparea mai multor puncte fortificate si asediului cetatii Timisoara, a fost infrant si pedepsit cu cruzime. Dupa ce o buna perioada a constituit un bastion important pentru apararea civilizatiei crestine in anul 1552 cetatea Timisoara si zona limitrofa, dupa repetate atacuri, se va preda otomanilor care transforma cetatea in centrul unui beylerbeylik (din 1590 - eyâlet), cu rol de pivot in strategia de pastrare a dominatiei asupra pustei ungare si tarilor Romane. in urma luptelor dintre Imperiul Habsburgic si cel Otoman, Timisoara si Banatul este eliberat de sub ocupatia turcilor in 1716 de catre printul Eugen de Savoya si devine domeniul al coroanei Habsburgice, condus de o administratie militara avand ca guvernator pe Contele Claudius Florimund Mercy, general de cavalerie. Contele Mercy a avut un rol deosebit in constructia noii cetati a Timisoarei, a palatului de resedinta a guvernatorului, a cazarmii Transilvania (care cu o lungime de 483 m era cladirea cea mai lunga din Europa in epoca respectiva), precum si a unor scoli, spitale, biserici si monumente. in paralel, a inceput constructia si dezvoltarea rapida a industriei si a fabricilor si organizarea satelor si comunelor. Colonizarea satelor din Banat cu un numar substantial de svabi, slovaci si italieni care s-au suprapus locuitorilor existenti (romani, sarbi, unguri, greci si evrei), a condus in timp la un fenomen probabil unic in lume, respectiv faptul ca populatia vorbea mai multe limbi si, totodata, realizarea intre nationalitati a unui climat de intelegere, toleranta, respect si colaborare fara discriminare care s-a transmis din generatie in generatie.



O data cu atentia sporita acordata de Curtea de la Viena, Timisoara, ca centru economic si politic al Banatului, cunoaste dupa 1718 - 1734 o dubla dezvoltare a lucrarilor de fortificare a Cetatii (dupa noul plan din 1723) si se incepe secarea mlastinilor. Se construiesc poduri si constructii publice, astfel incat in jurul anului 1765 se incheie fortificarea cetatii, iar in 1774, apeductul din Fabric pentru alimentarea cu apa si reteaua de canale subterane din preajma "Cazarmii ardelene" si de pe amplasamentul Pietii Sfantul Gheorghe. Cu toate acestea, situatia santurilor de apa si a mlastinilor din Cetate nu este rezolvata in intregime, canalul Bega desi (inceput in anul 1728), devenit navigabil, preia in mare parte rolul de colector insalubru al zonei de Cetate.

Intre anii 1781 (dupa ridicarea Cetatii Timisoara la privilegiul de Oras liber regesc) si 1848 - in cetate se realizeaza edificii de cult si sociale si se extind constructiile de locuinte. Directiunea de Fortficatii asigura activitatea de proiectare si executie a constructiilor militare, in special pentru uriasul sistem de fortificatii (intretinere, modernizare).

"Servicul Cameral de Constructii" proiecteaza si supravegheaza executia constructiilor civile si de interes obstesc si respectarea normelor de constructii in oras, realizate de mesterii constructori particulari.

Pe “Planul interiorului Cetatii – 1812” - intocmit de Tutz (M.G.97), “Planul indicand parcelele din Cetate – 1828” intocmit de Louant (M.G. 155), “Planul interiorului Cetatii – 1831” – Chavanne si a lui Eichenkren - 1836 (T.II.28) si pe alte harti, planse si stampe din Arhivele Statului Timisoara, precum si in "Monografia Timisoarei” intocmita de primarul Preyer (1849 - 1853) sunt redate inventarele complete ale caselor, proprietarilor, reteaua de canale si conducte de evacuare a apei, fantanile, lucrarile de supraetajare si alte constructii noi, care completeaza ansamblurile existente, precum si un inventar - descriere a distrugerilor provocate de bombardamentul armatelor maghiare in iulie 1849.

In primii ani ai guvernarii militare (1849 - 1860) si ai Voievodinei cu capitala la Timisoara, pe locul unor cladiri civile avariate, se construiesc edificii noi, utilizandu-se boltile la subsol si parter si plansee de lemn la etaje si mansarde. Vocabularul plastic al Barocului este inlocuit cu elementele stilurilor Empire si Neoclasic dar se resimte si influenta curentelor romantice si eclectice. Daca pana in anul 1817 cca 1/4 din suprafata Cetatii era acoperita cu canale, ce se scurgeau in cuveta deschisa din santul fortificatiilor, incepand cu anul 1827 se adanceste cuveta si canalul sau de evacuare (pe albia vechiului canal secundar executat in 1729) pe traseul Bd. Republicii - realizandu-se asa numitul "sant Sanitar". La reteaua de canale erau racordate peste 25 de case particulare din Cetate. Actiunile de asanare si realizarea de canale continua si dupa 1849 si implica si refacerea unor conducte de alimenatre cu apa distruse, in paralel cu realizarea de fantani pentru apa potabila « a carei calitate se imbunatateste », odata cu secarea mlastinilor si umplerea santurilor (inclusiv pe amplasament).
Autorul celei dintai monografii a Timisoarei si totodata primarul ei de atunci - Johann Nepomuk Preyer (1844 - 1858) scrie despre Zona Cetatii: "...Strazile din Cetate sunt pavate si au trotuare excelente. Cladirile au unul, doua sau trei etaje....Toate constructiile sunt acoperite cu tigle, iar la parter au aproape numai pravalii cu vitrine elegante..., iar in ceea ce priveste iluminarea strazilor si curatenia, se recunoaste ca nu exista una mai buna in toata tara.”
Dupa anul 1865 constructiile erau permise numai dincolo de 569 m de zidurile cetatii, spre cartierele marginase.
Dupa 1892 interdictia mentionata dispare, efectuandu-se nivelarea santurilor si valurilor din jurul Cetatii.



Primul Plan Urbanistic este intocmit la 1895 de arhitectul Ybl, prin care Cetatea devine centrul orasului, legat prin bulevarde largi - actualele Bd. Tineretii si Revolutiei din 1989 - de cartierele Iosefin si Fabric si printr-un inel de circulatie in jurul Cetatii. Deci, pornind de la reteaua densa de strazi rectangulare din Cetate, se prefigureaza structura radial - inelara a tramei stradale, care este specifica Timisoarei. in 1913 Serviciul tehnic al orasului elaboreaza un nou Plan Urbanistic pe principiile date de arhitectul Ybl. La acea data populatia Timisoarei era de 69.000 de locuitori si se prevedea extinderea orasului pe o suprafata de 1800 ha. Planul urbanistic nu era conceput pe principiul zonelor functionale, ci era trasata, in special, trama stradala intre Cetate si cartierele marginase Iosefin, Fabric si Mehala. Terenul dintre strazi a fost parcelat si vandut, sau dat in folosinta noilor proprietari. Aceasta parcelare s-a mentinut pana in prezent, fiind desfiintata peste tot unde s-au construit locuinte colective (blocuri).
Primele ridicari topografice prin metode matematice moderne au fost realizate intre anii 1901 - 1903 pentru cartierele Cetate si Iosefin, in anul 1911 pentru Mehala si au fost reasamblate amanuntit intre anii 1942 - 1946 pentru toate cartierele (plan cadastral, fara curbe de nivel, autor ing. I. Sarmes).


Intrarea Romaniei in Razboiul Mondial (iunie 1941) aduce populatiei Timisoarei si judetului multiple neajunsuri si lipsuri, sporite si de faptul ca au trebuit sa faca un efort umanitar apreciabil pentru ajutorarea valurilor masive de refugiati din Basarabia, Bucovina si Moldova. Din iunie 1944 razboiul se abate direct asupra judetului si orasului Timisoara care rezista eroic atacurilor unitatilor germane si maghiare prin Divizia 9 Cavalerie Romana si sacrificiul Regimentului 13 Calarasi. in anul 1943 Serviciul Tehnic Municipal, prin arh. Silvestru Rafiroiu si ing. Otto Bodoscher, a initiat o documentare pentru un nou plan urbanistic, care este considerat pierdut din Arhive. in 1943 Timisoara avea 115.839 de locuitori si o suprafata de 3.200 ha., 312 km. de strazi, din care 52 % pavate, 46 % prevazute cu retea de apa si 31% cu retea de canalizare.
Incepand cu luna septembrie 1944 cursul istoriei Romaniei, judetului Timis si Timisoarei se schimba pentru 4 decenii si jumatae. Sub protectia armatei sovietice de ocupatie, partidul comunist a acaparat puterea politica provocand lipsuri materiale asociate cu terorizarea fizica si psihica a populatiei, cu umilirea, inselarea si permanenta amenintare a drepturilor cetatenesti. Miscarea anticomunista, de proportii a studentilor timisoreni din octombrie-noiembrie 1956 s-a desfasurat pe fondul unei stari de spirit ostile ocupatiei sovietice, nedreptatilor, abuzurilor si saraciei aduse de un regim total aservit intereselor straine.

Dupa al doilea razboi mondial, Directia tehnica municipala a initiat (in anul 1947) o documentare pentru Planul Urbanistic de proiectare a constructiilor - autori T. Evolceanu si arh. G. Stork - cu o noua editie in 1951 - autori arh. M. Silianu si arh. G. Stork, sub denumirea de "Schita planului director de sistematizare". Planul avea prevederi de zonificare si circulatie, dar profilul si amploarea dezvoltarii industriale si a fondului locativ nu au fost anticipate. in 1955 se reiau studiile de sitematizare intr-un "Studiu preliminar de sistematizare" - autor arh. M. Silianu, care prognozeaza cresterea populatiei de la 140.000 de locuitori in anul 1955 la 180.000 de locuitori in anul 1975, cu posibiltati de crestere chiar pana la 200.000 locuitori, in functie de dinamica factorilor economici.
In 1959 se trece la elaborarea “Schitei de Sistematizare a orasului Timisoara” pe principiile recomandate de CSCAS. Orasul avea 148.600 de locuitori si o suprafata de 4100 ha. Fara elemente clare de prognoza a dezvoltarii functiunilor orasului, se preconiza pentru anul 1980 o populatie de 250.000 de locuitori, care, dupa unii specialisti, era considerata prea mare. in anul 1980 erau inregistrati in Timisoara 287.543 de locuitori, iar in 1990 – 354.345 de locuitori. “Schita de sistematizare” a fost finalizata in anul 1964, avand ca sef de proiect pe arh. L. Vostinaru.
Apoi a fost reluata in 1978, avand sef de proiect pe arh. N. Ionescu. Zonele functionale s-au conturat pregnant, industria s-a dezvoltat pe zone industriale, locuintele s-au dezvoltat puternic in blocuri, dar cu efecte urbanistice pagubitoare pentru oras, cu sacrificarea majora a unor zone cu gospodarii uniifamiliale. Conceptia majora, impusa politic, a fost cresterea densitatilor construite, economia drastica de teren, concretizata in repetate restrangeri de perimetru construibil, in discordanta cu dezvoltarea industriala si cresterea masiva a populatiei. in anul 1989 perimetrul construibil cuprindea 4558,00 ha fata de intravilanul de la 1 ianuarie 1990, de 4974,32 ha.


Prabusirea sistemului comunist din Europa Centrala si de Est , cu exceptia Romaniei in cursul anului 1989 a fost receptata de timisoreni ca o sansa istorica de a inlatura totalitarismul comunist. in lunile noiembrie-decembrie 1989 starea de spirit a majoritatii populatiei timisorene era exploziva, iar pe acest fond de tensiune generala incercarea de evacuare a pastorului reformat Laszlo Tokes, mult mediatizata de « Europa Libera » si « Vocea Americii », a fost interpretata ca o noua nedreptate si un abuz al autoritatilor comuniste, constituind ocazia revoltei populare din Timisoara, transformata apoi, prin radicalizare, in revolutie. Dupa ce in 15 decembrie s-au adunat in fata casei parohiale mai multi enoriasi care doreau sa impiedice evacuarea pastorului, in data de 16 decembrie numarul celor adunati a crescut la circa 400 de persoane majoritatea fiind cetateni de diferite etnii si confesiuni care au blocat circulatia in zona si au scandat „jos Ceausescu” si „jos comunismul”. in zilele urmatoare, rezistenta nu a incetat, in 19 decembrie intrand in greva muncitorii de la intreprinderea „Elba”, iar in 20 decembrie a izbucnit greva generala in toate fabricile timisorene, zeci de mii de oameni indreptandu-se spre centrul Timisoarei, situatie in care fortele armate s-au retras in cazarmi. Liderii revolutionarilor timisoreni au prezentat autoritatilor comuniste o lista de cereri a populatiei, lista care va deveni un vast program revolutionar. in aceeasi zi de 20 noiembrie 1989, Timisoara a fost declarata primul oras liber al Romaniei de catre reprezentantii Frontului Democrat Roman, prima formatiune politica democratica infiintata pe strazile insangerate ale Timisoarei. Ulterior ziua de 22 decembrie 1989 a fost declarata ziua Victoriei Revolutiei Romane.
CARACTERISTICI SEMNIFICATIVE

Structura urbana este rezultatul evolutiei in timp a dezvoltarii orasului, avand o configuratie relativ clara. in centrul aglomerarii urbane se afla CETATEA, in jurul careia graviteaza, ca “subsisteme urbane”, celelalte cartiere. Datorita dezvoltarii lor independente acestea prezinta caracteristici distincte atat functional cat si plastic, conferind sistemului urban un caracter polinuclear. Aceasta descentralizare permite ”descongestionarea” functionala a nucleului central. Concomitent, exista insa tendinta ca nucleele sus-mentionate sa-si piarda identitatea, generand o textura urbana relativ unitara.
Rolul principal in inchegarea si organizarea aglomerarii urbane il detine reteaua arterelor de circulatie, construita in sistem radial – concentric inca din perioadele anterioare.


Un prim inel de circulatie s-a realizat in jurul Cetatii (1971). Urmand aproximativ conturul interior al vechilor fortificatii, acesta marcheaza o continuitate fireasca intre evolutia istorica si cea contemporana, iar din punct de vedere al organizarii spatiale a cartierului istoric, joaca acelasi rol ordonator pe care l-a avut candva centura de fortificatii.
Din inelul central pornesc radial, spre celelalte cartiere, mai multe artere conectate la extremitatile teritoriului intravilan, cu reteaua rutiera interurbana. in anul 1989 acest prim inel isi pierde continuitatea prin intreruperea circulatiei din Piata Operei.
Al doilea inel de circulatie, concentric cu primul, este realizat partial (bulevardele Circumvalatiunii, Parvan, Splaiul T. Vladimirescu). Acest inel, ca si celelalte trasate in exteriorul sau avand ca centru Cetatea, indeplineste functiuni complexe: deviaza traficul greu descongestionand centrul si creaza legaturi rapide intre celelalte cartiere. Traseul acestor artere circulare ar indica intotdeauna pozitia centrului aglomerarii urbane – Cetate, in campul de gravitatie al caruia evolueaza celelalte cartiere, sporind coerenta sistemului urban.

Necesitatea satisfacerii unor functiuni diferite a determinat aparitia unor tipuri distincte de morfologie urbana. Desi, acestea difera de la cartier la cartier si in cadrul aceluiasi cartier, de la o zona functionala la alta, totusi, etapele evolutive parcurse de aglomerarea urbana au marcat existenta a patru tipuri morfologice principale. Tipologia constituita in sec. XVIII – lea si in prima jumatate a celui urmator predomina in Cetate, caracteristice acesteia fiind strazile relativ inguste, fara vegetatie, cu cladiri cu doua niveluri, formand fronturi stradale continue. La periferia celorlalte cartiere istorice se mai pastreaza unele constructii parter, asezate cu fatada ingusta la strada, cu aspect rural, purtand data din perioada sus-mentionata. Tipul morfologic caracteristic pentru a doua jumatate a secolului al XIX – lea si inceputul secolului nostru, reprezentat prin cladiri multietajate formand, de cele mai multe ori, fronturi continue, se intalneste compact in ansamblurile executate in vederea unirii Cetatii cu Fabricul si Iosefinul si rasfirat, in cadrul tuturor zonelor istorice ale orasului.
Cartierele de vile, datand din prima jumatate a secolului al XX-lea, in special din perioada interbelica, predomina in spatiile interstitiale dintre cartierele istorice, conferind zonelor respective aspectul de “oras gradina”. insa, la periferia aglomerarii urbane, acest tip morfologic degenereaza intr-un tesut cu aspect semirural, cu parcele mari, avand gradini si case izolate, lipsite de dotarile tehnice edilitare corespunzatoare confortului modern.




Al patrulea tip morfologic il prezinta realizarile din perioada anilor 1960 – 1989, constituite din cladiri de locuit inalte, dotari socio-culturale si ansambluri de productie, executate cu tehnologii industrializate. Acestea apar fie in forma unor mari ansambluri in zonele slab construite in perioadele anterioare, fie izolat, in cadrul texturii urbane istorice (str. Vacarescu, Barnutiu, etc.).
Fizionomia specifica Timisoarei este generata de intrepatrunderea nu totdeauna fericita a celor patru tipuri morfologice principale.
Datorita evolutiei sale specifice, exista azi relativ putine monumente istorice izolate, iar acestea, exceptand Castelul Huniade, dateaza, cele mai vechi, din secolul al XVIII – lea. Timisoara prezinta in schimb zone istorice declarate rezervatii de arhitectura protejata, reflectand evolutia acesteia din perioada baroca si pana la cea a curentului cubist interbelic.
Se estimeaza ca evolutia economica viitoare va determina sporirea populatiei in urmatorii ani. Pentru rezolvarea problemelor complexe ridicate de aceasta crestere, logica evolutiei istorice a urbei recomanda continuarea structurii sale radial – concentrice.
Caracterul polinuclear al acesteia, descentralizarea functionala aparuta in cursul istoriei devin cu atat mai necesare cu cat sporeste gradul de complexitate al functiunilor urbane. Este evident ca o retea, uniforma, ordonata, permite o servire egal repartizata in teritoriu, si deci rationala, a organismului urban, din toate punctele de vedere: transport in comun, alimentare cu energie, canalizare, etc. Modul de functionare al structurii actuale sugereaza, ca si viitoarele artere majore de circulatie, sa se incadreze in doua categorii: cea a arterelor radiale conducand dinspre Cetate spre periferii si cea a arterelor de legatura intre acestea, cu trasee fie tangente, fie cat mai apropiate de cele ale unor cercuri marginare avand in centru Cetatea.

In rezolvarile de detaliu, traditia timisoreana sugereaza adoptarea unor ansambluri ordonate, cu axe de compozitie clar definite spatial, utilizand artere largi, marginite de capetele de perspectiva, intersectiile si zonele de inflexiune. Unul dintre impedimentele majore in inchegarea aglomerarii urbane intr-un sistem unitar il constituie calea ferata spre Lugoj, care separa treimea orasului aflata la nordul ei de celelalte doua treimi, ramase la sud. De aceea, inca din prima jumatate a secolului nostru s-a propus demontarea acestei cai ferate spre Lugoj si amenajarea unor gari terminus (arh. A. Kronsz propune mutarea caii ferate). Acesteia ii revine acelasi rol “restrictiv si ordonator” in organizarea spatiala a Cetatii pe care l-au avut candva fortificatiile.


Problema mutarii caii ferate sau a pastrarii ei, dar doar pentru asigurarea transportului rapid de persoane, urban si periurban, odata cu reconversia spatiilor invecinate, ramane deschisa. Oricare va fi decizia legata de calea ferata va trebui adoptata o politica de strategie urbana vizand principiul dezvoltarii durabile.

Informatie preluata din "STATUTUL MUNICIPIULUI TIMISOARA" / http://www.e-timisoara.info/



( sursa - http://www.netcam.ro/ 13.01.2010 /21.30 )